Livrarea se face prin intermediul unei firme de curierat rapid. Costul transportului este de 20 lei.
Prețul este final, include TVA și nu include taxa de transport.
Colecţia Cartea de acasă reuneşte, în volume legate cu măiestrie, scrieri remarcabile, integrale, însoţite de Glosare ce readuc în atenţia cititorului cuvinte pierdute de vreme.
Documentarea a fost făcută din ediţii inaccesibile publicului larg până acum, ediţii vechi, uneori unicat, adunate din arhive şi anticariate.
Tabelele cronologice cuprind momente importante din viaţa scriitorilor, care au marcat evoluţia şi creaţia acestora.
Vasile Alecsandri (1821-1890) – scriitor şi om politic, figura cea mai importantă a literaturii române în perioada paşoptistă. A ilustrat specii numeroase din toate genurile literare.
Buchetiera de la Florenţa, Istoria unui galbân, Călătorie în Africa, O primblare la munţi şi multe altele, dau fiecare în parte măsura talentului de povestitor al lui Alecsandri.
Observaţia fină se îmbină cu umorul de calitate, ceea ce face ca proza lui să fie o lectură şi interesantă şi plăcută, o lectură care relaxează, dar şi instruieşte.