Nu sunt ce par a fi...

  Este o întîmplare binevenită apariţia acestui volum de versuri ale lui I. Minulescu, cînd în Franţa simbolismul capătă recunoaşterea oficială a 50 de ani de existenţă. Arătam altundeva că simbolismul nu începe la noi nici prin Macedonski, Petică, Săvescu, nici prin Anghel; el intră ostentativ, cu aer de bravadă şi cu o facondă plină de vervă, prin poezia lui Minulescu. Primele sale versuri apar prin 1905, în plin sămănătorism — aşa că simbolismul are vreo trei decenii de existenţă în lirica noastră. Oricît timpul ar fi schimbat poziţia valorilor, oricîte surprinzătoare progrese şi realizări a efectuat poezia nouă în cei 30 de ani de existenţă, nu i se poate contesta lui Minulescu meritul de primul poet simbolist. Poezia sa astăzi apare mai ales ca un afiş al modernismului, cu tehnica lui violentă, cu jocul de culori aprinse al tuturor inovaţiilor ; lirica sa nouă a strigat, a gesticulat, ca să atragă atenţia. Este cea mai mare izbîndă a ei, verificabilă istoriceşte. I. Minulescu a fost acceptat de "Sămănătorul", de "Viaţa nouă", de "Convorbiri critice" şi de "Viaţa românească" înainte de război. In timp ce Anghel era tolerat şi se strecura modest printre maeştrii sămănătorişti, iar Macedonski nu putea să iasă din cercul închis al cenaclului său, Minulescu  era adoptat de  revistele  şi  critica  tradiţionalistă.

Spune-ţi opinia