Corigent la limba română

Cercetătorii au tratat romanul ca o sursă documentară metaforică şi au venit cu documente prin care revelau inexistenţa corigentei eroului. Dar nu acest lucru este esenţial aici. Corigent sau nu la limba română, Ion Minulescu este un personaj absolut al romanului, iar romanul e un jurnal capricios şi indiscret. S-ar putea face o diferenţiere între faptele reale şi invenţiile poetului, dar o asemenea operaţiune n-ar demonstra - până la urmă - nimic. Dacă există multă ficţiune în roman, cu atât mai bine pentru caracterul său artistic, dar dincolo de orice fantezie, nu este deloc imaginar portretul autorului care, deşi constituit din invenţii parţiale, în unitatea lui, e extrem de real. Chiar dacă proza acestei cărţi e numai o relatare plană, cum s-a mai spus, „fără reliefuri şi contururi”, fără iluzia unei construcţii epice, stilul şi mai ales fantezia stilistică oferă lectorilor un farmec specific minulescian, ce completează imaginea pe care o aveau despre poetul Romanţelor pentru mai târziu.

Romanul a stârnit entuziasmul lui Paul Zarifopol, care-i consacră un studiu, comparând pe Ion Minulescu, în acest caz, cu Ion Creangă, cel din Moş Nichifor Coţcariul: „Nici Creangă, nici Minulescu nu puteau trata erotica aşa cum cere filosofia morală a guvernantelor şi cum prescriu autorităţile sociale sau intelectuale, care, din interese felurite, recurg ocazional la acea filosofie morală. Creangă a fost cenzurat, Minulescu nu. Acestuia din urmă i s-a întâmplat să scrie mulţi ani după ce Pierre Louys, Anatole France, Henri de Regnier şi atâţi alţii modificaseră ireversibil paragraful care fixează limitele eroticei în cadrul moral-estetic al publicului mare însuşi”.

Spune-ţi opinia