Bietul Ioanide, Vol. 1

Bietul Ioanide, Vol. 1

TRANSPORT

Livrarea se face prin intermediul unei firme de curierat rapid. Costul transportului este de 20 lei.

 

TVA INCLUSĂ

Prețul este final, include TVA și nu include taxa de transport.

George Călinescu
Editura: Hoffman
Format: 13 x 20
Număr pagini: 370
ISBN: 978-606-46-0158-2
Anul apariției: 2018
Disponibilitate: În stoc
16,00 Lei Fără TVA: 15,24 Lei
Cant: Adaugă în coş

   Un exemplu de transgresare a istoricităţii ni-l oferă romanul Bietul Ioanide, scris între 1947 şi 1949 şi apărut în 1953, de curând în a treia ediţie. Tema, definită de autorul însuşi într-o scrisoare pe care am publicat-o în Gazeta literara din 17 martie 1966, a fost să arate „cum trăiesc spiritele academice vremurile furtunoase“. Sub raport epic, romancierul se serveşte de mitul folcloric al meşterului Manole pentru a analiza încă o dată soarta creatorului de geniu într-o societate meschină, obtuză, incapabilă de a promova valori. Se pare că avem de-a face cu o alegorie. În 1941, G. Călinescu publicase Istoria literaturii române de la origini până în prezent, operă monumentală, de o valoare inegalabilă şi inestimabilă, care a dat loc totuşi la controverse şi polemici violente.

   Autorul a dat un prim răspuns voalat într-o scrisoare aparent bizară, un pretext dramatic cu acţiunea în China antică, intitulat Șun sau calea neturburată, mit mongol (1943), în care Şun, „muzicant, poet, filozof, agricultor, olar, mânuitor al tuturor industriilor folositoare“, este un adept al confucianismului aşezând mai presus de orice puterea morală şi respectul vechilor rituri. În Bietul Ioanide (titlul ascunde o ironie) eroul e, ca şi modelul său mitic, un arhitect însufleţit de măreţe proiecte, imposibil de înfăptuit în lumea mercantilă, filistină. Ioanide construieşte, în ciuda tuturor împotrivirilor, concurat de profesorul de beton armat Jean Pomponescu, un monument original, O bazilică prevăzută cu cupolă de sticlă, replică îndrăzneaţă, sarcastică, la proiectul conformist al rivalului său, „catedrala neamului“. Actualizarea mitului poate fi urmărită mai departe.

   În legenda meşterului Manole, creaţia, mănăstirea Curtea de Argeş, nimiceşte procreaţia, Manole fiind nevoit să-şi sacrifice soţia şi copilul spre a împiedica dărâmarea zidului şi a da viaţă edificiului. loanide, absorbit de visurile lui constructive (ar fi voit să devină un alt Antonio Sant’Elia), pierde pe cei doi copii ai săi, Tudorel şi Pica, implicaţi în formaţia cu caracter totalitar „Mişcarea“ care şi-a luat drept lozincă sloganul nietzschean, adoptat de Mussolini, „vivere pericolosamente“.

   O dată înfăptuită, opera de artă devine o realitate autonomă, care se detaşează, cu cât e mai realizată, de creatorul ei, până la anularea lui. În legenda folclorică, meşterul Manole, sechestrat pe acoperişul mănăstirii, piere, încercând să se salveze ca Icar, cu aripi de şindrilă. În Bietul Ioanide monumentul devine, încă înainte de a fi terminat, locaş de închinăciune al membrilor „Mişcării“. Semnificaţia romanului este că într-o societate obscurantistă, în care confuzia valorilor înlocuieşte cultul lor, creatorul e silit la o activitate măruntă, precară (Ioanide va construi „locuinţe ieftine“ pentru oameni oneşti), monumentele de artă rămân nefinite şi li se dă o destinaţie absurdă, neconcepută de autor.

Alexandru PIRU

Nu sunt opinii despre acest produs.

Spune-ţi opinia

Numele tău:


Opinia ta:Notă: Codul HTML este citit ca şi text!

Nota: Rea           Bună

Introduceţi codul din imagine:



Loading...