Între zi şi noapte

Nou Între zi şi noapte

TRANSPORT

Livrarea se face prin intermediul unei firme de curierat rapid. Costul transportului este de 20 lei.

 

TVA INCLUSĂ

Prețul este final, include TVA și nu include taxa de transport.

Henriette Yvonne Stahl
Editura: Hoffman
Format: 13 x 20
Număr pagini: 446
ISBN: 978-606-46-0263-3
Anul apariției: 2018
Disponibilitate: În stoc
18,00 Lei Fără TVA: 17,14 Lei
Cant: Adaugă în coş

…Romanul Între zi şi noapte (1942) atinge punctul cel mai adânc al sondajului psihologic pe care îl întreprinde literatura Henriettei Y. Stahl. Ana Stavri, o tânără fată de o puritate interioară ieşită din comun, se aseamănă cu unele personaje feminine dostoievskiene (Aglaia Epantşkin, Katia Ivanova). Ca ele, caută cu o încordare sufletească supraumană desăvârşirea morală în devoţiuni supreme. Devenită prietena Zoei Vrânceanu încearcă să o iubească „dincolo de fapte şi de complicaţii”, pentru a o ajuta. Experienţa se dovedeşte extraordinar de dură. Zoe e o fiinţă stranie, de o frumuseţe aproape ireală, dar rece, paralizantă. O lipsă totală de apetenţă pentru viaţă îi dictează comportările derutante. Zoe a suferit un asemenea ultragiu din partea tatălui el, când era copilă, încât nu mai găseşte nicio energie pentru a trăi şi se droghează spre a putea suporta existenţa. Romanul e istoria sacrificiilor Anei, care înfruntă mediul dement şi repulsiv din casa Vrâncenilor, dezaprobarea părinţilor şi cunoscuţilor, obstacolele materiale, riscul grav al procurării stupefiantelor. Asistăm astfel la însoţirea tragică, obstinată a Zoei pe panta degringoladei ei fatale de către eroină, cu un devotament dureros şi absolut. Cele două caractere se definesc admirabil în această dialectică tragică, ridicând drama descrisă la o dezbatere profundă de ordin etic. Excelentă e sugerarea universului dezechilibrat al „nopţii” în care pătrunde Ana. Casa Vrâncenilor are o arhitectură „nebună”, stârneşte o senzaţie de nelinişte prin disproporţiile ei bizare, înăuntru, camerele închipuie un labirint terifiant, mobilele urâte şi neprietenoase sufocă încăperile. Privirile Zoei, ca şi ale tatălui ei, creează în jur adesea o stare de tensiune bolnăvicioasă insuportabilă. Contrastând cu figura eroinei, familia acesteia afişează o vulgaritate ţipătoare de parveniţi, pe care îi urmăresc însă atavisme grele. Coborârea în infernul psihologiei alienate a raporturilor Zoei cu părinţii ei luminează cu îndrăzneală un peisaj moral înfricoşător. Romanul posedă o rară forţă de a afirma în acest climat cu totul neprielnic nobleţea abnegaţiei şi a-i dărui o semnificaţie umană elevată.

…Henriette Yvonne Stahl este o analistă excelentă şi o autoare substanţială.

Ov. S. Crohmălniceanu

Nu sunt opinii despre acest produs.

Spune-ţi opinia

Numele tău:


Opinia ta:Notă: Codul HTML este citit ca şi text!

Nota: Rea           Bună

Introduceţi codul din imagine:



Loading...